In acea seara, 5 ani in urma, toamna tarzie, mama ne-a rasfatat – ne-a adus fiecaruia prajitura sa preferata, care , pentru mine si tata era una si aceeasi, sigur, semanam in multe privinte. Ne uitam la stiri papand-o apoi eu m-am asezat la masa citind in continuare “Razboi si Pace” de Tolstoy. Am dat peste un pasaj care m-a impresionat mult si, fiind in perioada adolescentina de colectie a citatelor, am apucat sa o scriu in carnetelul special. O traducere bruta din rusa:
“…Pic cate un pic, neobservat, toate chipurile incep a disparea si toate astea se inlocuiesc cu o problema majora – a usei. El se ridica si merge catre ea ca sa o inchida. De la faptul daca va reusi sa o inchida sau nu depinde totul. El merge, se grabeste, dar picioarele lui nu se misca si el intelege ca nu va reusi sa o inchida, dar totusi, dureros isi incordeaza muschii. O frica strasnica il cuprinde. Aceasta este frica moartii: e dupa usa estea ea. Dar in acelasi timp ce el, neputincios se taraie catre usa, acel ceva, strasnic, de pe cealalta parte a usei, se misca furios catre el, se zbate la usa si el trebuie sa preintimpine asta. La usa, el, incordnd toate puterile, se apuca sa o inchida la cheie; el nu reuseste, dar cel putin incearca sa o tina inchisa ; dar puterile ii sunt slabe, si, impinsa de puteri neumane, usa se deschide si iar se inchide. Ea a intrat si ea e moartea. Si contele Andrei a murit.”
… iar in cateva ore tatal meu a facut stop cardiac. In timp ce mama plangand fugea disperata pe la vecini cautand ajutor, eu mi-am adus aminte subit de toate metodele de resuscitare. Incercam sa inchid usa si nu am reusit… Tata a murit in bratele mele…
Ironic, isn’t it? “Interesantul” abia urma sa apara – razboiul fara de pace..
Home