Am găsit un film grozav, plin de emoţie despre atitudinea socială pe care ar trebui să o luăm. Îl vedeţi mai jos. Eu încă trebuie să mi-o creez. Nu am găsit pentru ce să lupt. Are viitor ţarişoara asta? Mai e speranţă? Există alţi oameni-luptători decât nişte fanaţi ? Ori profitori pe valul care vine? Recunosc, nu lupt. Spuneţi-mi pentru ce!
Ah. Fost-am ieri la offlinul PL organizat de Unimedia, şi , reprezentându-se ca partidul ce se vrea salvatorul naţiei, nu a reuşit să mă salveze de la o altă dezamăgire. Ghimpu a tot stat şi s-a lăudat (deşi e om de treabă, recunosc), iar băieţii veniţi cu el abia de îi auzeai vorbind şi vorbele lor erau şi mai aiurea pe înconjurate de pe lângă Gimpu. Nu au dorit să fie sinceri răspunzând la întrebare mea (şi nu numai) “Care sunt defecienţele/parţile negative ori nedezvoltate ale partidului?” – din cele răspunse , sunt mai că perfecţiunea întruchipată.
Mă ghicise Vitalie când mă întrebasem de mă plictisesc.
Eh, oricum mai echilibrez între PL şi PLDM . Dar politica tot tâmpită râmâne. Numai despre ea se vorbeşte. Tolc care e? De dragul vorbitului? Spuneţi-mi, care e sensul atmosferei politice pe Twitter??? ![]()
iaca şi filmul (fragment din The Network)
Mulţumesc Alex.
Home
17 Comments
De dragul socializarii, informarii.
Esti inteligent(informat, descurcaret etc) esti Puternic!
Nici pe mn PL la ultima lor vizita nu m-au lasat multumita :) nu am vazut un plan bine pus la punct.
fara utilizate cel mai des: Bani sunt numai k comunstii le fura. Respectiv daca comnnstii vor ajunge in parlament intr-un nr mai mic nu vor mai fura, sau cum? sau numai consilierii comunsti fura in tara asta? :-? Nu tine numai de PL, tine de intreaga opozitie!
Lupu a zis o chestie foarte buna.
” Politica e ca un virf de aisberg, toti vad doar ceea ce e la suprafata”
De asta toti mai mult joaca teatru si incearca sa impresioneze, creindu-si doar niste imagini.
Iar noi mai speram ca ei intr-adevar doresc binele poporului si ne batem cu pumnul in piept pt ei.
Nu am sa spun nimic despre offline ca tot ce amavut de spus am scris pe blog…
Iaca filmulteul. Tema aparte. M`ai provocat sa scriu chiar pe blog :) O seara buna!
acest filmuleţ (coloana audio) este preluată din filmul Network. Peter Finch a primit un Oscar (postum) pentru acest rol..
Uite aici fragmentul original din film
http://www.youtube.com/watch?v=dib2-HBsF08
Numai bine! :D
@Madlenush ştii ce mă mai uimeşte? mai toată ideologia lor se roteşte în jurul luptei cu comuniştii. cel puţin doar de asta vorbesc. Dacă cumva vom scăpa de năpasta asta, care le va fi crezul?
@Adfreud actori proşti care impresionează pe puţini. Dar spre deosebire de actorii sus-numiti, politicienii prosperă.
@castorul, da, ştiam, doar că nu pusesem aceasta informaţie.
Filmuleţu’ rupe.
Da pe torrentsmd.com nu e niciun leacher.
@Paul Hodorogea, ce parca trackurile de pe lume s-au terminat. ia vezi aici
@Ceziceu,
tu probabil nu ştii cu ce m-am ocupat azi
şi cum aproape toata ziua am formatat discuri
am curăţit hardu de viruşi
şi am reinstalat sisteme :D
de asta acuma sunt mai reticent faţă de p2p
@Paul Hodorogea, pai baga si tu un perzervativ la modem
asta daca nu iti permiti o licenta de un an de aprox 300lei la Kaspersky
“Are viitor ţarişoara asta?” – nu are, asa cum nici copiii tai nu vor avea.
“Mai e speranţă?” – speranta moare ultima doar totusi moare. Ai sa devii ca personajul cela din foto atasat. Iti propun ca de acum sa inveti cum sa-ti tai venele. Pentru tine ca si pentru noi toti viata deja nu mai are sens. Totul trebuie terminat…
“Există alţi oameni-luptători decât nişte fanaţi ?” – nu exista alti oameni luptatori. Toti sunt ca si tine. Toata viata e fara de sens. Totul trebuie terminat…
“Ori profitori pe valul care vine?” – toti sunt profitori si toti sunt muritori. Viata nu are sens. Totul trebuie terminat…
“Recunosc, nu lupt. Spuneţi-mi pentru ce!” – pentru ce sa lupti cind stii ca pina la urma ai sa mori. Pentru ce sa lupti cind deja stii cum iti va fi viitorul…
“Dar politica tot tâmpită râmâne. Numai despre ea se vorbeşte. Tolc care e? De dragul vorbitului?” – nu-i nici un tolk. Viata nu mai are nici un sens. Totul trebuie terminat…
Gaseste-ti sensul in viata. VOTEAZA pe 29 iulie!!! :)
@Analize False, Mă aşteptam cineva să îmi pomenească de copii. E un argument considerat “mortal” . Se pare că nu funcţionează pentru majoritatea părinţilor. Ori crezi că eu nu încerc să îmi reinventez spiritul civic? :)
Sigur ca votez. Nici nu am lasat sa inteleg altceva ;)
Heh, ce nu inteleg eu in toata istoria asta, de ce opozitia nu sesizeaza faptul ca pcrm vor cadea at cind oamenii, poporul vor vedea o forta roditoare in opozitie. Atunci cind opozitia va de calitate inalta, no sa mai apara dubiile, in acest moment oamenii care voteaza opoztia nu fac decit niste investitii de sperante:)
Pingback: CuratMurdarSRL
ghimpu-i cioban
iar filmuletzul e irelevant…e zombarea de cealalta parte a baricadelor…trezirea (a se citi si ‘programarea’) la furie!
Ai privit filmul “The Secret”? (http://www.thesecret.tv/)
“Secretul” e ca daca iti doresti ceva trebuie sa te gindesti permanent la acel “ceva” si se va realiza, fara a face nimic. :) Asa dar, daca doresti ca Moldova sa aiba viitor trebuie ca tu, eu, el si altii sa credem in viitorul acestei tari si totul “o sa fie bine”.
Interesant e ca in “asa prostii” cred numai cei tineri si naivi (in sensul pozitiv al cuvintului), asa ca tine (si poate ca mine). Cei ca Ghimpu au vazut prea multe pe lumea ca sa creada in “The Secret” si astfel sa ne salveze prin gindurile lor.
Deci daca noi, cei tineri, o sa credem in viitorul nostru, totul o sa se realizeze, indiferent cit de destept, sau nu, este Ghimpu si ceilalti din plpldmamnpdpcrm…
Never stop thinking! :)
@sdram, stiu filmul si cred in el.
mai vino!
Bullshit! Iata ce se intampla cand crezi ca schimbi lumea facand nimic: ajungi sa crezi ca vei schimba lumea facand nimic. Nu stiu voi, dar eu voi fi un om mai bun. De maine, ca azi mi-e lene.