Am 12 ani şi sunt la o tabără de vară undeva în mijlocul Codrilor. O noapte de discoteca cu Aqua şi Backstreet Boys, iar eu aşteptam ,  copil încă, să fiu invitată la un dans, că deh, hormonii deja începeau să circule. Skinny şi prea înaltă pentru băieţi, nu eram cam solicitată , aşa că stăteam rezemată de un perete, full of hopes . Trecut-a destulă vreme  ca eu să nu mai aud muzica, uitând deja ce mai aştept.  Aveam minunea mea. Cerul…

Un infinit negru deasupra mea, nepoluat de lumini şi fum industrial. Un cer plin de stele. Culori şi nebuloase. Mărimi şi intensităţi. Miopia imi era în viitor încă. Şi eu admiram miile de stele, deşi nu îmi amintesc să văd anume Calea Lactee cum le arată ca în aşa poze.

Mulţam tatei, aveam destule cărţi in casă. Şi am găsit vreo  5 dedicate astronomiei, cărţi pentru copii şi nu numai. Le-am frunzărit de multe ori, ştiam deja care sunt planetele (oh, sărmanul Pluto), ce sunt asteroizii, pulsari, cuasari,  parseci, Andromeda ( salut, vecino!), găuri negre, denumiri de stele, metode de determinare a temperaturii astrelor şi planetelor, babilonienii, Copernicus şi Galileo, panicele istorice ale “dispariţiilor” inelelor lui Saturn,trecerii cozilor cometelor prin orbita terestră, canalelor, semne de inteligenţă de pe Marte,  recele stele pitice şi giganticele roşii stele pe moarte, şi de ce vedem raze şi nu puncte luminoase şi multele altele încă…

(Dar s-au pierdut cărţile. Păcat, copii mei ar fi aflat mai multe decât din actualele enciclopedii stelare.)

Stele pulsau de la vânturi şi eu număram asteroizii. Ghiceam de acea mişcătoare pată luminoasă e un avion sau un satelit . Gânduri şi vise.  Ca apoi…

Eu văd o abia observabilă stea. Miiiică de tot, îmi mijeam ochii să o văd. Mirată, observ că, încet,  devine tot mai mare şi mai mare. Mirare! M-am concentrat doar la ea şi îi observam evoluţia. Deşi îmi ia câteva minute să descriu ce am văzut, totul s-a petrecut în maximum o minuta. Căci acea abia stea observabilă, mărindu-se cu viteză, brusc a explodat in formă de ⊗ . What??? :O O supernovă??? Şi sunt prima care a văzut-o! :yahoo:

Hehe, câţi ani am gândit la misterul ăsta. Am urmărit ziare şi navigat pagini web în căutare de confirmarea teoriei mele. Nimic. Acum îmi dau seama, că a fost probabil, doar un asteroid perpendicular razei mele de observaţie.

—

Ha, am ales fizica doar pentru că era cel mai apropiată specialitate legară de astronomie. Ironic, doar cu un an in urma de adeveni studentă la USM, specialitatea dată fusese desfiinţată .  Sincer, m-am amăgit amarnic.

—

Câteva săptămâni în urmă, eu cu prietenii sărbătoream Anul nou arzând focuri de artificii. Ele nu mă interesau. Eu priveam miop cerul. Mă închipuiam întinsă pe zăpada ca în “Eternal Sunshine of Spotless mind” . Vedeam doar Carul mare, Cassiopeia şi Orionul. Probabil am recunoscut Martele, părea o pată roşie. Vega aşa si nu am găsit-o. Cât regret, bucată de carne imperfectă ce sunt! Şi da, mai visez şi la un telescop personal.

—

“You develop an instant global consciousness, a people orientation, an intense dissatisfaction with the state of the world, and a compulsion to do something about it. From out there on the moon, international politics look so petty. You want to grab a politician by the scruff of the neck and drag him a quarter of a million miles out and say, ‘Look at that, you son of a bitch.’” — Apollo 14 astronaut Edgar Mitchell

http://www.futilitycloset.com/2011/01/15/unquote-329/

—-

http://xkcd.com/847/