Spuneţi-mi, câte femei fericite cunoaşteţi? Poate câteva. Dar dacă adaug criterii după care am specifica motivele de fericire al femeilor – politice, economice, morale, etc, am vedea că astfel de femei sunt şi mai puţine.  Dar dacă am extinde aria de selecţie al femeilor “fericite” în ţări ca Africa, Asia… am vedea că femeile nici nu îndraznesc să îţi privească în ochi…

Cu toate reformele feministe (ce cuvânt urât şi limitat în sens, folosit din păcate deja ca înjurătură), femeile nu par a fi mai fericite. De ce? Pentru că nişte cuvinte scrise pe foi nu înseamnă mult. Pentru că un salariu egal nu o fac pe femeie mai liberă, pentru că un drept de vot nu o eliberează de viol că oricum ea e vinovată  – “pe unde ai umblat???” , iar libertatea de expresie nu se ia în cont atunci când e bătută măr…

E vorba de atitudine… Pentru mulţi femeia e inferioară. “Ah, ce înţelegi tu, eşti o femeie!” – sunt cuvinte auzite de orice femeie măcar o dată in viaţă. “Taci şi fă ce îţi zic eu să faci” – cine din bărbaţi nu a spus astea vreodată? Voi, femei, câte ori v-aţi simţit ignorate într-o discuţie, iar uneori bruscate pentru  intervenţie? Exemple simple, dar dureroase.

Femeia e vulnerabilă şi asta se dispreţuieşte. Vulnerabilă în frumuseţea sau mai ales în urâtenia ei, în incapacitatatea ei de a lupta căci e călcată în picioare, în incapacitatea de a se expune căci nu a făcut (îndestul) şcoală , învâtând în schimb cum să se supună bărbatului… Să admită că o capră poate costa mai mult ca o roabă şi că e ok să nu primeşti ajutor după ce ai fost traficată. Învătând cum să ajungă la standartele cerute de frumuseţe ca să înţeleagă că e considerată uşuratică…, învâtând să fie considerată apriori drept proastă şi rareori convingând de inversul.  Învăţând să ajungă ca un bărbat ca să fie catalogată drept o feministă sau pur şi simplu lipsită de feminitate…  Învăţând să renunţe la sine, la sentimentele sale, la ceea ce o face femeie, totul pentru respect!

Şi  toate astea încep din copilărie!

Ar fi multe de zis aici, dar mai bine o face Eve Ensler , creatoarea piesei “Monoloagele Vaginului”, în noua carte numită “Sunt o fiinţă emoţională” (I am an emotional creature) care se va lansa pe 9 februarie. În carte sunt expuse istorii reale a unor fete din diferite părţi ale lumii care sunt puse la încercarea de a rămâne puternice şi intergre în timp ce societatea le impune nişte limite şi aşteptări pentru a fi primite si plăcute. Vine ca o provocare de a încuraja şi să inspire fetele să nu renunţe la sine, să fie curioase, curajoase, să fie stăpâne pe destinul lor şi să ajungă femeile care vor să fie, indiferent de ce le impune societatea. Să îşi accepte natura emoţională care le face să fie pline de viaţă şi empatice.Căci cum altfel decât prin intensă simţire a lumii poţi înţelege lumea şi să  o schimbi?

Nu, nu am cartea desigur, dar am privit prezentarea ei pe TED şi din ea am extras şi tradus un fragment din carte – citiţi mai jos.  Iar pentru curioşi, capitolul 1 il puteţi găsi aici (eng).

“Ador să fiu o fată!

Simt intens ce simţi şi tu, simt şi ceea ce ai simţit înainte.

Sunt o fiinţă emoţională!

Lumea nu îmi vine în formă de teorii şi idei scurse de spirit -

ele îmi înnăbuşă organele şi îmi ard urechile!

Oh, eu ştiu când prietenele tale sunt supărate foc ,

chiar şi atunci când par să ofere de toate ce ai nevoie  -

eu simt când vine furtuna – simt invizibilele fulgere în aer!

Sunt o fiinţă emoţională!

Imi place că nu iau lucrurile aşa cum sunt, totul e intens pentru mine -

felul cum mă plimb afară,

felul cum mama mă trezeşte dimineaţa,

felul dureros de a pierde,

felul cum primesc veşti rele…

Sunt o fiinţă emoţională!

Sunt conectată emoţional cu totul şi oricine!

M-am născut aşa.

Nu-mi spune mie că e doar că e o fază adolescentină sau numai de aia că sunt o fată!

Aceste sentimente mă fac mai bună, mă ţin prezentă, mă ţin în suspans şi mă fac mai puternică!

Sunt o fiinţă emoţională!

E un mod de a gândi şi a simţi pe care femeile mai în vârstă cumva le-au uitat…

Eu incă le simt şi asta mă bucură!

Oh, eu ştiu când o nucă e gata de a cădea şi că am forţat Pâmântul prea de tot;

ştiu că tatăl meu nu va reveni şi că nimeni nu e pregătit de foc..

ştiu că rujul e mai mult decât un show şi că băieţii sunt super nesiguri..

şi că aşa-zi teroristi sunt făcuţi, nu născuţi!

Eu ştiu că un sărut îmi poate distruge toată puterea de decizie!

Dar ştiţi ce? Uneori ar trebui să o facă.

Asta nu e o extremă,  e o chestie  al tuturor pe care am simţi-o dacă am deschide larg uşile sufletelor noastre!

Nu-mi spune să nu plâng, să mă calmez, să fiu rezonabilă!

Sunt o fiinţă emoţională!

Nu îi spui Oceanului Atlantic cum să se comporte, nu?

Sunt o fiinţă emoţională!

De ce vrei să mă inchizi, de ce vrei să mă omori?

eu sunt memoria ta, sunt sufletul tau!

Eu iubesc, auzi, iubesc

că pot simţi ce simţi şi tu!

chiar dacă asta imi opreşte viaţa, chiar dacă imi zdrobeşte inima, chiar dacă mă scot din cursul natural al vieţii…

sentimentele mă fac responsabilă!

Sunt o fiinţă emoţională!

Eu iubesc, auzi, eu iubesc să fiu o fată. ”

.

Voi astepta cu să apară şi la noi piesa sau cartea. Cei mai nerabdatori pot să comande cartea pe Amazon.

“Ceea ce vreau e ca fiecare din noi e preţuiască fata dininterior, partea care plânge, să respecte şi să înţeleagă valoarea părţii din noi care e emoţională, vulnerabilă” (Eve Ensler) căci înţelegerea acestei componente al spiritului ne fac mai empatici, ne fac să înţelegem oamenii.  Emoţionalul defineşte omenia – cel ce se înţelege, nu provoacă durere altora.

pic1: http://u.nu/6r8v4 ; pic2: imgfave.com

Postat in recomandări

Dacă ţi-a plăcut ce ai citit, abonează-te la RSS feed meu şi imparte prietenilor articolul pe Twitter   sau   Facebook !