Am scris cândva despre cât e greu să ai dizabilități, eși ignorat, nu ai metode normale de deplasare, ești discriminat pe motiv de invaliditate, nu ai susținere… Am fost invitată azi la o întâlnire cu blogheri și reprezentanții Ministerului Educației și Unicef la tema integrării copiilor cu dizabilități în educație. S-au discutat probleme legate de integrarea (multe din ele sunt expuse în linkul de mai sus), s-au împărtășit idei și experiențe personale. Se planifică în curând a fi lansate un set de materiale video care ar ajuta la informarea publicului, se dorește schimbare legislativă, voluntariat, informare psihologică. Mă bucur de inițiativă și nădajduiesc că vor fi rezultate.

Eu votez pentru această idee, căci asta ar perpetua schimbare pozitivă pentru toți cetățenii, independent de capacități, căci o națiune care dă dovadă de respect și grijă față de minorități, are respect și pentru majoritate. Ar fi un semn că noi, ca indivizi și societate, am trecut peste limita imediat personală și  vedem, înțelegem lucrurile în ansamblu.  Și că dorim mai multe, dar și suntem responsabili. Acceptarea și normalizarea persoanelor cu dizabilități demonstrează maturitate civică și culturală a unei națiuni. Asta tocmai nouă ne lipsește la moment…

Apropo, recent am aflat că troleibusele albastre sunt dotate cu pantă de urcare pentru dizabilități. Mă intreb oare de câte ori s-a folosit și de mai țin minte șoferii de ea, căci după felul cum opresc la stații, pantele alea s-ar strica de bordură. De rutieră nici nu mai pomenim:

La lectiile de soferie, cea mai mare frica o trageam cand trebuiam sa intru in traficul de la cercuri. Nu aveam inca instinctul mainii sa schimb rapid viteza si sa inteleg cand sa intru in miscare. Acum prefer bicicleta, dar oricum evit cercurile, caci au ramas la fel de stresante – trebuie sa merg la maxima viteza si sub unghi ceea ce e periculor. Dar totusi nu se compara cu frica pe care am tras-o azi pentru un alt om.

Iesisem azi seara de la fitness (ironic) si am vazut de la distanta  un barbat pe scaun cu roti care se deplasa incet-incet la marginea cercului de la Flacara, trecand de 2 intersectii. Traficul era destul de intens si el a trecut printre toate acele masini , miscand manual rotile. Era deja intuneric si scaunul sau lui nu avea reflectoare. Chiar si iluminat de automobile abia se observa (avem un oras parsiv iluminat), dar totusi soferii au incetinit si i-au dat prioritate, desi au trebuit sa astepte ceva timp. Dupa ce a trecut de traficul intens de masini, s-a oprit langa trotuar si a tras un fum. Apoi, cred ca a continuat sa mearga mai departe…

read more »