În apărarea medicilor
Mi-e jale de medici. Mi-e jale de atitudinea oamenilor faţa de medici. Ei întodeauna sunt vinovaţi de ceva: că nu au determinat din prima oară cauza durerilor/simptomelor, că au prescris medicamente greşite sau care nu ajută, că sunt reci şi indiferenţi… – cam astea sunt principale nemulţumiri ale veşnicului moldovean supărat.
.
Ascultând oamenii , am prins idea că medicii sunt văzuţi ca nişte magicieni-vrăjitori. Ei din prima tre’ să ştie de ce pe pacient îl doare în cot. Dar pentru că majoritatea oamenilor nici biologia şcolară nu o ştiu, de unde să aibă idee că aceleaşi simptome merg pentru zeci de boli şi doar prin discuţii cu pacientul şi diverse probe/ medicamente e posibil a se detecta boala. Trial and error. Doamne fereşte aşa gânduri, fiecare ştie că un medic adevărat dintr-un ochi vede buba de pe fundul pacientului, iar cu altul o lecuieşte. Şi desigur gratuit. Cu minimum efort din partea pacientului.
Căci pacientul e lenos. El nu vrea să ia medicamentele la timp, la orele stabilite, în ordinea corectă , cu alte preparate necesare şi cu stil de viaţă corespunzător. Şi apoi se miră de ce preparatele nu ajută??? Şi desigur că nu va da vina pe sine că e împotriva naturii umane (puţini trec de bariera asta) şi medicul va fi vinovat. Că i-a dat pastile chinezeşti (că ai cumpărat analog celor prescrise, dar mai ieftine de la vreun cumătru), că piciorul nu i s-a prins bine (dar al cărui gips a fost scos prea devreme din nerăbdare), că măseaua nouă i-a căzut (la o bătaie beată), că buzele siliconate s-au dezumflat (…). Не виноватая я. Он сам пришел.
.
Şi apoi merg jalobele despre indiferenţa medicilor, mai ales al celor de prin spitale. Cui îi pasă că ei zilnic, an de an au de a face cu boli, istorii jalnice, pacienţi săraci, rude înfuriate, (de ce nu şi) salarii mici? Ei pur şi simplu nu au capacitatea emoţională de a fi empatici non-stop. Să ceri constant bunătate de la un medic e ca şi cum ai cere de la cineva să îşi împartă banii la stânga şi la dreapta doar pentru că asta e un lucru bun. Un medic empatic 24/7 e unul obosit emoţional şi fizic, ceea ce aduce la mai multe greşeli profesionale. Detaşat, e mai obiectiv şi lecuişte mai bine. ( “Trăind în cercul vostru strîmt , Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă sîmt , Nemuritor Nepăsător si rece.” – cred că ţineţi minte ce-a păţit Luceafărul ).
.
Desigur condiţiile din policlinici şi spitale sunt groaznice, şi nu toţi medicii sunt profesionali, că medicamentele or fi scumpe, dar să ceri minuni de la ei, de la orice profesie, e pur şi simplu gândire infantilă. Medicina e o ştiinţă în continuă dezvoltare, care găseşte şi renunţă la diverse metode, lucrează din puţina informaţie cunoscută despre pacient, cu oameni supuşi la stresuri şi greşeli… Doar pentru că ştii care e soluţia unei probleme, nu înseamnă că ştii cum se găseşte şi, mai ales, să judeci procesul/metodele de rezolvare. Prin măinile unui doctor trec sute de pacienţi, dar puţini îşi amintesc că medicul e şi el un om şi la fel are nevoie de înţelegere. Pentru minuni reale, e nevoie fii cooperativ. Cel puţin aşa cred că e corect şi mai ales, uman…
